Ai grijă de sănătatea dinţilor tăi!

Spală-te pe dinţi de două, maximum de trei ori pe zi
Mergi la medicul dentist în mod regulat
Adoptă o dietă sănătoasă şi echilibrată


29 septembrie 2014

înapoi la noutăţi

Cum a fost “Rabla pentru Periuța Ta” la Constanța

relatată de Bulgăraș, jurnalistul de serviciu

Am ajuns cu Caravana Rabla pentru periuța ta la Constanța, într-o foarte călduroasă zi de duminică, chiar în mijlocul lui septembrie. Mi-a părut bine că am ajuns la mare (nu eram chiar bronzat, ba dimpotrivă, am o dungă chiar foarte albă), dar cel mai tare m-am bucurat că am fost în centrul atenției.

Am fost impresionat că mulți copii m-au recunoscut imediat, mi-au spus că mă știau deja din aplicația de mobil Periază-te cu Bulgăraș și că stau de vorbă cu mine zi de zi! Strigau după mine, fugeau în jurul meu, mă prindeau de mână, eram de-al lor, ce să mai. Eram fericit. Așa da zi bună!

Unii dintre copii erau foarte nerăbdători să înceapă școala, așa mi-au mărturisit și mi-au enumerat tot ce își cumpăraseră pentru prima zi, erau pregătiți până în dinți, cum s-ar spune (da, știu...). Alți copii au stat la joacă mai mult, nu erau foarte încântați că vor trebui să meargă la ore de acum încolo și voiau să profite cât mai mult de distracția care se încinsese la șotronul de lângă cortul Aquafresh.

După amiază, parcarea de la City Mall Constanța era încă plină de oameni zâmbăreți, care așteptau cuminți la coadă să primească periuțe de dinți noi pe care să le personalizeze cu numele lor. Am văzut printre ei și doi tineri pe bicicletă, s-au oprit și ei pe la noi, iar la final (desigur) au venit să facă o poză cu mine, cred că li se părea că sunt hazliu. Mi-au spus că stau în cartier și nu-și mai schimbaseră de ceva vreme periuțele.

Marea surpriză a fost însă când au sosit la noi o echipă simpatică de tinere gimnaste colorate. Le-am făcut poze, ca să le vedeți și voi pe Gimnastele Bulgăraș, au înveselit atmosfera! M-au învățat și pe mine câteva mișcări de dans. Eu sunt mai gras, mă mișc mai greu. Apoi mi-au arătat și că știu să își perieze corect dinții (așa că eu nu am mai avut ce să le învăț la rândul meu, de data aceasta nu am putut să mă remarc). Bravo lor și la cât mai multe zâmbete!

Mi-am luat la revedere cu greu de la Constanța, orașul brizei, și sper să revin curând la joacă. Până atunci, avem treabă la Iași cu Caravana, ne vedem sâmbăta aceasta, în fața Palatului Culturii!

A consemnat: Bulgăraș, jurnalistul de serviciu.

Află mai multe despre cum poţi avea grijă de sănătatea zâmbetului tău!

Află mai multe
Află mai multe
Află mai multe
Află mai multe
Vezi lista

Consultaţii stomatologice gratuite

Detartraj gratuit în cabinetele marcate cu iconiţa

IMPLICĂ-TE ȘI

DĂRUIEȘTE

UN ZÂMBET!

Mărci deținute de sau licențiate societăților din grupul GSK. ©2017 aparține grupului de companii GSK sau utilizatorilor licențiați.
Termeni și condiții de utilizare   Politica de confidențialitate   Contact