Ai grijă de sănătatea dinţilor tăi!

Spală-te pe dinţi de două, maximum de trei ori pe zi
Mergi la medicul dentist în mod regulat
Adoptă o dietă sănătoasă şi echilibrată


6 octombrie 2014

înapoi la noutăţi

Cum a fost “Rabla pentru Periuța Ta” la Iaşi

relatată de Bulgăraș, jurnalistul de serviciu

Sâmbăta trecută am ajuns cu caravana Rabla pentru periuța ta la Iași. Dacă la București și Constanța am avut parte de zile călduroase, Iașiul mi-a dat ceva emoții de dimineața, însă vremea înnorată n-a stat în calea ieșenilor care, la 9.30, deja ajungeau cu periuțele lor de dinți vechi la caravana Rabla pentru periuța ta.

A fost o zi plină de evenimente în oraș, chiar lângă noi fiind o demonstrație a pompierilor orașului Iași. I-am aplaudat și apoi i-am invitat și pe ei să se alăture caravanei. Nu aveau periuțele la ei să le schimbe, însă copiii lor care au venit să îi admire s-au bucurat să intre în echipa mea cu un pașaport de Bulgăraș și mi-au promis că nu vor sări peste niciun periaj.

În timp ce părinții lăsau periuța veche pentru una nouă și cupoane de reducere, cei mici intrau în joc. Fie că și-au făcut pur și simplu poze sau au trecut prin probele mele (labirint și șotron) toți au primit un pahar suport pentru periuța lor, cu un mini-Bulgăraș. Chiar și cei care nu au vrut să se joace: unul dintre copii a venit, a schimbat periuța, l-am întrebat dacă vrea să se joace cu mine și mi-a spus simplu și sincer „Nu”. :)

În număr mare au venit și bunicii. Unii au citit în ziar sau au auzit la radio, ba chiar au citit pe website-urile de știri, cert este că au venit cu periuțele vechi, ale lor și ale familiei, pentru schimb. Domni cu doamnele, vechi prieteni, părinți și copiii, până în ora prânzului, pe măsură ce întâlneam tot mai mulți ieșeni frumoși, soarele ieșea și afară se făcea tot mai cald. Plimbările pe aleea pietonală se prelungeau de la Teatrul Național Vasile Alecsandri, Catedrala Sfânta Parascheva, Biserica Trei Ierarhi, până la Palatul Culturii, unde îi așteptam.

În scurt timp, cortul nostru devenise nu doar un loc de joacă, un studio foto, dar si o resursă de informații importantă. Bunicii cereau mai multe informații de la ajutoarele mele, două studente la stomatologie care ajutau vizitatorii să aleagă cea mai potrivită pastă de dinți pentru ei, dar și de la medicul stomatolog care ne-a fost alături, Luminița Soroiu.

Se pare că Sensodyne® și Parodontax® sunt destul de folosite în Iași. Dar, din câte ne-au povestit vizitatorii, numai atunci când au sensibilitate dentară sau sângerări gingivale. Însă, așa cum le-a explicat și medicul prezent, este nevoie de utilizare constantă pentru a preveni re-apariţia acestor afecţiuni. Iar acum ieşenii pot profita de ofertele aduse prin Rabla pentru periuța ta la pasta de dinți.

Urmează un week-end plin; sâmbătă vom fi în Cluj-Napoca și duminică în Oradea. Cu cine mă mai întâlnesc acolo?

A consemnat: Bulgăraș, jurnalistul de serviciu.

Află mai multe despre cum poţi avea grijă de sănătatea zâmbetului tău!

Află mai multe
Află mai multe
Află mai multe
Află mai multe
Vezi lista

Consultaţii stomatologice gratuite

Detartraj gratuit în cabinetele marcate cu iconiţa

IMPLICĂ-TE ȘI

DĂRUIEȘTE

UN ZÂMBET!

Mărci deținute de sau licențiate societăților din grupul GSK. ©2017 aparține grupului de companii GSK sau utilizatorilor licențiați.
Termeni și condiții de utilizare   Politica de confidențialitate   Contact