Ai grijă de sănătatea dinţilor tăi!

Spală-te pe dinţi de două, maximum de trei ori pe zi
Mergi la medicul dentist în mod regulat
Adoptă o dietă sănătoasă şi echilibrată


Un nou program Zâmbește România pentru copiii din comunităţile defavorizate

În luna iunie, lansăm un nou program pentru sănătatea orală a copiilor defavorizați, care se va derula în cadrul parteneriatului cu organizația Salvați Copiii România. Astfel, sute de copii din satele izolate ale țării vor beneficia de consultații și tratamente stomatologice gratuite, precum și de educație pentru o igienă orală corectă.

Inițiem acest program din dorința de a ne implica în îmbunătățirea stării de sănătate orală a copiilor din România, evaluată la un nivel foarte scăzut (potrivit celui mai recent studiu derulat de noi în 2013). Am vrut să mergem mai departe de aceste concluzii – am accesat parteneriatul îndelungat pe care îl avem cu Salvați Copiii România și am pus la comun energia și resursele pentru a organiza o soluție concretă pentru acești copii.

În spatele acestor statistici negative, sunt unele zone izolate în România, în special în mediul rural, unde nu există acces la servicii stomatologice. Cele mai apropiate cabinete sunt la zeci de km depărtare, multe familii duc lipsă de produse de îngrijire orală, iar copiii nu au acces la educație pentru o igienă orală corectă. Pentru unii oameni, sănătatea orală stă sub semnul posibilităților și nu e o problemă de voință. Unii dintre acești copii sunt nevoiți să folosească ani de zile aceeași periuță de dinți, sau să o împartă cu ceilalți frați. Pentru alții, din familii mai defavorizate, spălatul pe dinți nu este o chestiune de opțiune, pentru că nici măcar nu au o periuță. Doar în comunitățile defavorizate vizate de program sunt sute de copii care au nevoie de tot ajutorul pe care îl putem oferi.

Cum va funcționa?

Așa că întreaga lună iunie, luna copiilor, le-o dedicăm acelor dintre ei care nu au resursele necesare să aibă un zâmbet sănătos.

În fiecare zi de iunie, GSK Consumer Healthcare România va direcționa 1% din valoarea vânzărilor tuturor produselor Aquafresh®, Sensodyne® și Parodontax® pentru activitățile de creștere a nivelului de sănătate orală pentru copiii din cadrul acestui program. Oricine poate să se alăture cauzei: cumpără în luna iunie produsul tău preferat din cele de mai sus și investești astfel și în sănătatea zâmbetului lor.

Ce se va întâmpla după aceea?

Întregul fond colectat astfel în iunie pentru program va fi folosit pentru a oferi acestor copii consultații, tratamente stomatologice împotriva cariilor și educație cu privire la igiena orală.

După aceea, în perioada iulie – octombrie 2014, vor începe controalele stomatologice, tratamentele dentare și lecțiile de igienă orală corectă, pentru copiii cu vârste cuprinse între 1 și 10 ani din două dintre cele mai defavorizate comunități din România sprijinite de Salvați Copiii România: Dumești, județul Vaslui și Gorbănești, județul Botoșani.

Urmărește-ne pe pagina de Facebook și fii la curent cu noutățile din cadrul acestui program.

Află mai multe despre cum poți să te implici

Cunoaște comunitățile!

Află mai multe despre cum poţi avea grijă de sănătatea zâmbetului tău!

Află mai multe
Află mai multe
Află mai multe
Află mai multe
Vezi lista

Consultaţii stomatologice gratuite

Detartraj gratuit în cabinetele marcate cu iconiţa

IMPLICĂ-TE ȘI

DĂRUIEȘTE

UN ZÂMBET!

Mărci deținute de sau licențiate societăților din grupul GSK. ©2017 aparține grupului de companii GSK sau utilizatorilor licențiați.
Termeni și condiții de utilizare   Politica de confidențialitate   Contact   Cookie-uri